Numele meu este Șaitiș Marcel și sunt misionar în Madagascar împreună cu familia mea, Ioana și cei 4 copii pe care Dumnezeu ni i-a dăruit de-a lungul anilor. Am pășit în această lucrare acum opt ani, de când am pus piciorul prima dată în Insula Roșie, și ne-am așezat aici de aproape șapte ani, implicându-ne în lucrarea evanghelistică, de ucenicizare și echipare a credincioșilor, proiecte educaționale, medicale și sociale de mici sau mari dimensiuni, în funcție de bugetele de care am dispus în diferite momente ale acestor ani.
Dincolo de asta, Dumnezeu mi-a oferit ocazia să aprofundez cunoștințele despre El, și m-am înrolat ca și doctorand în cadrul Universității Aurel Vlaicu din Arad, unde există o echipă „fantastică” de doctoranzi, colegii mei, coordonați de profesori „și mai și”, Prof. Univ. Dr. Habil. Corneliu Constantineanu, Marcel Măcelaru și Corneliu Simuț. Știu că unora nu le plac astfel de laude, iar pe plan academic există diferite invidii, însă permiteți-mi să am părerea mea.
Etos Penticostal este un proiect care s-a născut în inima mea în ultimul an. Este blogul pe care doresc să scriu în următorii ani despre reflecția mea asupra ce înseamnă penticostal, misiune, împuternicirea Duhului Sfânt, animism, context animist, context malgaș și alte lucruri la care mă gândesc. L-am pus în limba română, deoarece este limba pe care o cunosc cel mai bine și în care pot să scriu mai bine decât în cele pe care le folosesc în Madagascar, mai mult franceză și mai puțină engleză și extrem de puțină malgașă. Aș fi putut să îl numesc în alt fel, ceva ce să fie legat de misiune, de Madagascar, de lucrarea transculturală. Toate acestea le am pe inimă. Însă există ceva ce cred că este adânc înrădăcinat în fibra inimii mele: penticostalismul. Și mai există ceva ce avem pe inimă ca familie în viziunea legată de Madagascar și lucrarea în care suntem implicați: încurajarea dezvoltării unui etos (lumi, unei culturi de obiceiuri și norme) penticostal.
De la început aș dori să menționez ceva. Nu mă consider un erudit, pentru că nu sunt. Însă azi am învățat mai multe lucruri decât ieri, iar mâine voi cunoaște mai multe lucruri decât astăzi. Dacă ceva mă caracterizează în viață, este „învățabilitatea” și perseverența. De aceea, erudiții și oamenii foarte elevați în cultură și cunoaștere care îmi vor face onoarea să viziteze pagina pe care voi scrie, ar trebui să fie mai îngăduitori cu mine, chiar dacă vor fi critici.
Totuși, promit să dau ce pot! Promit să învăț, să cresc, să împărtășesc, să îmi asum greșelile și să învăț din ele. Este clar că dacă ies în zona publică, trebuie să îmi asum și criticile. Îmi voi sa silința să îL onorez pe Dumnezeu prin viața mea, prin scrisul meu, prin moștenirea pe care intenționez să o construiesc de-a lungul anilor (cât Dumnezeu mi-i va da), pentru cei care vor considera că vor să învețe din ceea ce voi scrie.